Făgărașul împlinește astăzi 733 de ani de la prima atestare documentară.

Orașul a fost un important punct de reper în istoria țării noastre, iar Cetatea Făgărașului a fost reședință pentru mai mulți domnitori si principi, printre care Vlad Țepeș, Mircea cel Bătrân, Negru Vodă sau Mihai Viteazu.

“Azi sărbătorim 733 de ani de la prima atestare documentară a Făgărașului. În documentul emis la 11 martie 1291 de regele Ungariei, Andrei al III-lea, în cadrul congregației generale de la Alba Iulia se recunoșteau drepturile de posesiune ale magistrului Ugrinus asupra Făgărașului și Sâmbetei, în virtutea drepturilor pe care le primiseră predecesorii săi prin diplome regale. Deci și Sâmbăta de Făgăraș sărbătorește 733 de ani de la prima atestară documentară, însă fără îndoială că așezarea a existat și înainte de atestarea documentară de la 1291, numai că acum este pomenit în documente pentru prima dată”, a spus în emisiunea Pulsul Zilei cu Florin Pop, la Radio România Brașov, directorul Muzeului Țării Făgărașului "Valer Literat", Elena Băjenaru.

În lipsa altor documente, nu se poate preciza natura și durata stăpânirii lui Ugrinus la Făgăraș, numele așezării reapărând abia în titlul domnitorului muntean Vladislav Vlaicu, atunci când denumea întreg ducatul Făgărașului pe care îl avea în posesie.

Peste un secol de la prima atestare documentară, în 1393, episcopul catolic al Transilvaniei, Gobelinus numea Făgărașul ca marele oraș românesc, iar într-un act emis aici de regele Sigismund de Luxemburg, în 1397, califica așezarea drept Villa Fogaras, potrivit cetateafagarasului.com.

La scurt timp, în 1413 Făgărașul era indicat ca oppidum (târg), statut pe care îl va avea și în secolele următoare, până după mijlocul veacului al XIX-lea.

Primul privilegiu al târgului este din timpul lui Ştefan Mailat, care întăreşte privilegii mai vechi ale târgului. Conform acestuia, cetăţenii târgului se bucurau de autonomie judecătorească, în pricinile dintre ei, judecându-se fără prezenţa provizorului, castelanului sau a omului acestuia.

Târgoverţii au o serie de obligaţii: censul, slujbe, care au fost readuse acum în schimbul introducerii crâşmăritului pentru voievod.

În 1567, privilegiile târgului sunt reînnoite de Ioan Sigismund pentru că, după spusele locuitorilor, vechile privilegiile au ars într-un incendiu.

Conform vechilor obiceiuri, orăşenii au voie să taie animale şi să vândă carnea în măcelării, să-şi pască porcii în pădurile cetăţii fără a da dijmă.

Târgul este condus de un jude care este scutit de dări. După vechiul obicei, târgoveţii sunt datori cu un cens de un florin, să secere, să semene, să dea vamă la podul Oltului, să care piatră la cetate. În schimb, ei sunt scutiţii de serviciul militar la cetate, de paza de noapte şi de întreţinerea solilor.

Târgul era înconjurat de un gard, întreţinut de locuitori, aşa cum rezultă din privilegiul din 1596 al Mariei Cristierna, care obliga şi nobilii din oraş să participe la întreţinerea acestuia alături de orăşenii care o făceau din vechime.

Traseul acestei îngrădituri mai era vizibil în secolul al XVIII-lea, aşa cum rezultă dintr-un plan austriac. Acesta cobora de la Olt şi tăia drumul Sibiului aproximativ în zona actualei străzi Titu Perţea, iar la vest trecea în spatele bisericii brâncoveneşti şi se închidea în Olt în dreptul cotului pe care acesta îl făcea lângă satul Galaţi.

În toată această perioadă, călătorii străini care au poposit aici l-au perceput cel mai adesea ca o așezare importantă: ”un oraş mare dar împrăştiat” (1702), ”un oraş mare” (1738), ”vrednic de luat în seamă, arată destul de frumos” (1828), ”localitatea este foarte întinsă” (1838).