ACUM:
10.03
Weekend împreună
Urmează:
11.00
Buletin de știri

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Patru adăposturi civile are în plan să reabiliteze municipalitatea brașoveană

Publicat: marți, 6 Februarie 2024 , ora 12.16
Sursa foto: arhivă
Sursa foto: arhivă
Patru adăposturi civile are în plan să reabiliteze, în 2024, municipalitatea brașoveană.

Programul de inventariere și reabilitare a acestora a început din 2023, când au fost reabilitate doar trei adăposturi, însă demersurile se derulează greoi.

„Este un întreg demers pe rol, legat de faptul că din punct de vedere cadastral, unele dintre ele au ajuns să fie părți comune cu locatarii din blocuri, deci avem o serie întreagă de demersuri de făcut. Alții și-au făcut acolo debarale și suntem în procedurile în care i-am somat să elibereze spațiile. Și acestea sunt consumatoare de timp, adică suntem într-un demers așezat, astfel încât să putem să ajungem cu cât mai multe dintre ele funcționale”, a explicat administratorul public al orașului, Adriana Miron.

Practic, există un blocaj, pentru că prin lege sunt date aceste adăposturi municipalității, dar situația cadastrală reflectă o altă situație pentru unele dintre ele.

Astfel spus, în evidențe apar 141 de adăposturi, dar la verificările în teren au fost identificate 124.

Municipalitatea vrea să soluționeze aceste situații pe cale amiabilă.

Pe viitor, lucrurile vor fi reglementate altfel.

„Am stabilit un protocol, astfel încât orice autorizație de construire care va fi eliberată începând cu acest an vom monitoriza aceste adăposturi, astfel încât să avem o evidență a lor și cumva, de la faza de recepție finală, să putem să intrăm în posesia acestor adăposturi. Adic, încercăm cumva să structurăm cel puțin inventarierea lor în proiectele imobiliare viitoare”, a spus arhitectul șef al municipiului, Dragoș Oprea.

Reamintim că, în luna aprilie a anului 2022, primarul Brașovului, Allen Coliban, a declarat că potrivit estimărilor, ar fi nevoie de peste 20 de milioane de lei pentru reabilitatea tuturor adăposturilor civile din oraș și, potrivit edilului, ar fi nevoie de ajutorul financiar al Guvernului României pentru a putea duce la bun sfârșit lucrările.
Adina Chirvasă