ACUM:
23.00
Transilvania by night
Urmează:
0.00
Transilvania by night
Apoi:
6.00
Agenda Zilei

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

-22,9 grade Celsius la Întorsura Buzăului, cea mai scăzută temperatură din țară

Publicat: luni, 29 Ianuarie 2024 , ora 11.41
Foto: Arhivă Radio România
Foto: Arhivă Radio România

Minus 22,9 grade Celsius s-au înregistrat luni dimineață în orașul Întorsura Buzăului, fiind cea mai scăzută temperatură din țară, potrivit Agerpres.

Potrivit meteorologului Ovidiu Câmpean, de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud din Sibiu, și următoarele nopți vor fi la fel de geroase, prognozele indicând valori de minus 20 de grade Celsius în această zonă.

În luna februarie 2023, la Întorsura Buzăului s-au înregistrat trei zile consecutive cu ger: minus 31,1 grade Celsius pe 9 februarie, minus 29 de grade Celsius pe 10 februarie și minus 26 de grade Celsius pe 11 februarie.

Orașul Întorsura Buzăului, unul dintre polii frigului din România, mai este supranumit și "Mica Siberie" din cauza temperaturilor extrem de scăzute ce se înregistrează aici în fiecare an.

Pe 8 ianuarie 2015, la Întorsura Buzăului au fost minus 34,6 grade Celsius, iar pe 10 ianuarie 2017, minus 32 de grade Celsius. Oficial, cea mai scăzută temperatură înregistrată în ultima jumătate de secol în județul Covasna a fost de minus 35,8 grade Celsius în 8 februarie 2005, la Întorsura Buzăului, record care nu a mai fost atins din anul 1939. 

Marian STOICA