ACUM:
10.00
De 10 ori România
Urmează:
11.00
Buletin de știri
Apoi:
11.03
Pulsul zilei

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

La Brașov au început pregătirile pentru simulările examenelor naționale

Publicat: marți, 23 Ianuarie 2024 , ora 13.36
Foto: Arhivă Radio România
Foto: Arhivă Radio România

Principala noutate față de anul trecut este că lucrările vor fi corectate digital. Primele simulări vor fi pentru Evaluarea Națională, în februarie.

Școlile deja au primit scannerele necesare, în total 383.  Urmează să fie puse la dispoziție ghidurile și tutorialele pentru utilizarea dispozitivelor. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Brașov, Valentin Bucur:

Tot ceea ce înseamnă de la predarea lucrării și până la finalizare, la afișarea rezultatelor finale, trece într-o nouă formă, și anume aceea de evaluare digitalizată. Lucrările sunt scanate în prezența elevilor, sunt încărcate într-o platformă informatică și, ulterior, distribuite aleator profesorilor corectori la nivel național. Asta înseamnă că un profesor din Iași, de exemplu, va putea să primească spre evaluare o lucrare de la Brașov. Singura diferență între organizarea simulărilor și cea a examenelor naționale este aceea că, la simulări, evaluatorii vor putea să evalueze lucrările de oriunde, inclusiv de acasă. Acest lucru nu se va întâmpla și la examenul propriu-zis”.

În acest an, la simulare sunt estimați să participe 5000 de elevi. Din nou, Valentin Bucur:

Am trecut pragul de 5000 de candidați, avem, mai precis, 5174 de candidați, însemnând 5174 de elevi înscriși în clasa a 8-a la acest moment. În vară, cu siguranță că dintre aceștia nu vor finaliza toți clasa a 8-a, dar este clar că numărul crește de la an la an și este primul an când depășim pragul, zic eu, psihologic, de 5000 de absolvenți în județul Brașov”.

Elevii din județ vor susține prima probă, cea la limba și literatura română, în 5 februarie. Proba la matematică este programată în 6 februarie, iar în 7 va fi cea la limba maternă. Rezultatele vor fi comunicate în 23 februarie. Simularea pentru examenul de Bacalaureat va fi în luna martie.

Adina CHIRVASĂ