ACUM:
6.00
Agenda Zilei
Urmează:
7.00
Buletin de știri

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Artiștii Operei Brașov vor susține un recital, mâine, la Muzeul Casa Mureșenilor

Publicat: marți, 16 Ianuarie 2024 , ora 11.25
Foto: Facebook / Opera Brașov
Foto: Facebook / Opera Brașov

Prima ediție din acest an a „Recitalului de la ora cinci”, organizat săptămânal, la Muzeul Casa Mureșenilor din Brașov, va avea loc mâine, 17 ianuarie, de la ora 17.00.

Iar primul recital aduce în fața publicului artiști ai Operei Brașov, pentru o adevărată incursiune în lumea operei. Astfel, veți putea asculta arii din lucrări celebre ale repertoriului universal, cum ar fi: „Don Giovanni” și „Nunta lui Figaro” de Mozart, „Turandot” de Puccini, „Faust” de Gounod, „Evgheni Oneghin” de P.I. Ceaikovski.

Vor fi prezenți soliștii Operei Brașov, Mădălina Bourceanu – soprană, Aurelia Florian – soprană, Anda Pop – soprană, Lăcrămioara Schuller – soprană, Asineta Răducan – mezzosoprană, Carmen Topciu – mezzosoprană, Liviu Iftene – tenor, Alexandru Aghenie – bariton, Adrian Mărcan – bariton, Alin Anca – bas.

Acompaniamentul la pian va fi făcut de Simona Patriche, iar prezentarea evenimentului îi aparține Simonei Manole. Recitalul durează o oră și nu are pauză, iar prețul unui bilet este de 8 lei pentru adulți, 4 lei pentru pensionari și 2 lei pentru elevi, studenți. Biletele se pot achiziționa de la sediul Muzeului „Casa Mureșenilor”, înainte de începerea evenimentului.

Ruxandra STOICA