ACUM:
12.10
Weekend împreună (continuare)
Urmează:
13.00
Buletin de știri
Apoi:
13.03
Top 30 Brașov FM

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Locuințele RIAL Brașov, vândute la prețuri derizorii, de-a lungul anilor

Publicat: luni, 31 Iulie 2023 , ora 17.44
Sursa foto: arhivă
Sursa foto: arhivă
După ce informația cu apartamentul RIAL din centrul orașului, vândut la 723 de lei, a scandalizat opinia publică, încep să apară și alte exemple de același fel. E drept, însă, sumele vehiculate sunt ceva mai mari, iar vânzările au fost făcute la sfârșitul anilor 90, începutul anilor 2000.

Potrivit unui document trimis redacției noastre de către persoane din cadrul RIAL, un apartament de 35 de mp, în Parcul Mic, deci tot zona centrală a orașului, a fost vândut în iulie 1996, la suma de 209 dolari, către o persoană care ulterior a și devenit angajată a instituției.

Apartamentul respectiv fusese preluat în chirie cu doar o lună înainte de vânzare.

Un alt spațiu, de 122 mp, a fost vândut, în august 1996, către o altă persoană, din aceeași familie. A costat aproape 6500 de dolari, cu rate pe 15 ani.

Solicitarea fusese făcută având la bază contractul de închiriere din februarie 1983.

Apoi, persoana care a devenit angajată RIAL a mai cumpărat, în noiembrie 1999, un spațiu de 85 mp, pe Alexandru Ioan Cuza, la suma de aproape 2000 de dolari, în rate. Spațiul însă a fost vândut de cumpărator unei alte persoane, în august 2000, la suma de aproape 6500 de dolari, plus preluarea ratelor ce mai trebuiau achitate.

În iulie 2005 a fost vândut, pentru aceeași familie care avea angajat la RIAL, un apartament de 76 mp, pe strada Lungă. Prețul a fost de peste 9300 de dolari. Însă, acest apartament a fost cumpărat în baza unei sentințe civile, din 2004, asemănătoare schemei prin care a fost cumpărat apartamentul de 723 de lei de pe Dobrogeanu Gherea.

Persoana acuzată de aceste lucruri nu a putut fi contactată pentru un punct de vedere, în ciuda apelurilor repetate și a mesajelor trimise.
Adina Chirvasă