ACUM:
10.03
Weekend împreună
Urmează:
11.00
Buletin de știri

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

200 de milioane de lei, prin PNRR, pentru proiecte derulate de municipalitate anul acesta

Publicat: vineri, 10 Martie 2023 , ora 11.07
Sursa foto: arhivă
Sursa foto: arhivă

Primăria Brașov a obținut 200 de milioane de lei, fonduri nerambursabile, pentru mai multe proiecte pe care le va derula în acest an.

Este vorba de bani europeni, accesați prin Programul Național de Redresare și Reziliență, pentru care municipalitatea a semnat nouă contracte în această săptămână.

“Mobilitate - încă patru contracte pentru piste de biciclete, cu un total de peste 19 milioane de lei. Transport public - peste 142 de milioane de lei reprezintă finanțarea nerambursabilă pentru achiziția a încă 50 de autobuze electrice. Am semnat și un contract de finanțare de 6,3 milioane de lei pentru dezvoltarea sistemului de Iticketing, pentru transportul public în zona metropolitană, ținând cont de problemele semnalate în ultima perioadă cu integrare a acestui sistem. De asemenea, pentru stațiile de încărcare de mașini electrice am semnat un nou contract de peste 6,5 milioane de lei”, a precizat primarul Brașovului, Allen Coliban.

Totodată, Primăria a accesat 25 de milioane de lei, din care va construi 60 de locuințe pentru tineri.

Locuințele vor folosi energie exclusiv din surse regenerabile, mai exact panouri fotovoltaice și pompe de căldură.

Locuințele vor fi în cartierul Stupini, la 6 minute de mers pe jos până la stația de transport în comun RATBV.

Tot prin acest proiect sunt finanțate și 3 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice.

Sorin Țîrcă