ACUM:
18.05
Sens unic (continuare)
Urmează:
19.00
Buletin de știri
Apoi:
19.03
Pasaj urban - Dialoguri multiculturale

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Posibile restricții de circulație în Poiană pe perioada desfășurării festivalului Massif

Publicat: luni, 20 Februarie 2023 , ora 11.51

UPDATE:

O decizie cu privire la restricționarea circulației în Poiana Brașov pe perioada festivalului Massif va fi luată zilele viitoare.

Comisia de Circulație întrunită astăzi a analizat cererea organizatorilor și a decis să amâne luarea unei decizii cu privire la aceste solicitări.

.............................

Organizatorii Massif Brașov au cerut Comisiei de Circulație, care se întrunește astăzi, să aprobe mai multe restricții în Poiana Brașov, dar și mutarea stației din Livada Poștei pentru linia 100, în perioada 2-6 martie, pe durata festivalului.

Prima dintre solicitări se referă la închiderea circulației rutiere pe strada Valea Lungă, din 2 martie, ora 0:00, până în 6 martie, ora 8:00.

Tot începând cu aceeași dată, se cere și închiderea parcării mari din Poiana Brașov, însă doar până în 6 martie, ora 2:00.

În parcare ar urma să rămână funcțional terminalul RAT și stații de taxi.

Aici va exista un centru de ridicare a brățărilor de festival și zona de pauză pentru personal.

Chiar în zilele de festival, din 3 până în 5 martie, organizator vor să se închidă circulația pe Drumul de Poiană DN 1E, între orele 11:00 și 1:00.

Organizatorii cer să fie permisă doar circulația mijloacelor de transport public, a mașinilor de intervenție, a taxiurilor, a vehiculelor riveranilor și a celor acreditate.

În Brașov, organizatorii cer mutarea stației pentru linia 100 din Livada Poștei, în dreptul Casei Armatei, pentru evitarea buclei care se face în acest moment.

Sorin Țîrcă