ACUM:
13.03
Top 30 Brașov FM
Urmează:
14.00
Top 30 Brașov FM (continuare)
Apoi:
15.00
Buletin de știri

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Trubadurul - un nou spectacol ce se joacă cu casa închisă, la Operă, la final de săptămână

Publicat: luni, 17 Octombrie 2022 , ora 15.41
Sursa foto: Opera Brașov
Sursa foto: Opera Brașov

Artiștii Operei Brașov vor prezenta, sâmbătă, de la ora 18.30, un nou spectacol care este sold-out încă de la începutul săptămânii. De această dată este vorba despre „Trubadurul”, capodopera lui Verdi, care face parte din trilogia ce mai cuprinde „Rigoletto” și „Traviata”.

Lucrarea continuă să impresioneze publicul din marile săli de operă ale lumii și astăzi, la fel ca în toți cei 169 de ani care a trecut de la premiera absolută.

“Specifică partiturii îi este, pe de o parte, linia vocală de mare inspirație, remarcată în special în ariile celor patru personaje principale foarte puternice, dar și momentele de mare forță ale corului; din punct de vedere muzical, în orchestrație, încep să se simtă accentele viguroase ce vor caracteriza operele din ultima perioadă de creație a lui Verdi. Cele patru roluri principale ale operei - Leonora, Manrico, Contele de Luna și Azucena - sunt foarte dificile atât ca partitură – ambitusul lor trebuie să fie foarte extins -, cât și ca interpretare, Verdi dându-le fiecăruia în parte o pondere foarte mare. Actuala montare de la Opera Brașov, clasică, dar folosind mijloace moderne cum ar fi proiecțiile video și efectele speciale, accentuează atmosfera romantică a subiectului”, a precizat purtătorul de cuvânt al Operei Brașov, Cecilia Toma.

La pupitrul Orchestrei Operei Brașov se va afla maestrul David Crescenzi, care a mai dirijat Tosca sau galele de Operă.

Adina Chirvasă