ACUM:
0.00
Transilvania by night
Urmează:
6.00
Agenda Zilei
Apoi:
7.00
Buletin de știri

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Curs de branding și comunicare în industrii media, luni, la Centrul Multicultural al Universității Transilvania

Publicat: vineri, 7 Octombrie 2022 , ora 14.15

Biblioteca Județeană din Brașov, în parteneriat cu Centrul Multicultural al Universității “Transilvania” și Muzeul de Artă vă invită luni, 10 octombrie, de la ora 16.00, la cursul practic „Branding și comunicare în industrii media”.

Cursul se va desfășura la Centrul Multicultural al Universității Transilvania și este susținut de Cristina Simion, curator și galerist, cu o bogată experiență profesională și în alte domenii, precum jurnalism, publicitate, marketing sau relații publice.

„În urmă cu aproape 10 ani, a făcut o alegere, renunțând la cariera din România și stabilindu-se în Germania. Aici s-a gândit ce i-ar plăcea să facă și a decis să-și împlinească visul de a avea o galerie de artă și de a promova artiști. A făcut cursuri de curatoriat, a organizat expoziții în galeria proprie, Tiny Griffon din Nürnberg, și în afara ei, scrie cărți și albume de artă, cataloghează colecții private de artă, coordonează parteneriate transfrontalieră între Germania și România în domeniul artistic. A fost co-curator la Bienala internațională de arte vizuale Bienala albastră din Brașov, două ediții. (...) Îmbinând experiența de jurnalist, de marketing, de galerist și curator, Cristina Simion a susținut seminarii de branding și comunicare pentru mediul artistic și a oferit din experiența sa celor tineri și nu numai, ca sprijin în afirmare și publicitate”, au precizat organizatorii evenimentului.

Cristina Simion va aborda mai multe subiecte în prezentarea sa, de la importanța brandingului și a imaginii profesionale și până la reputație, leadership sau impact social.

După seminarul practic, Muzeul de Artă din Brașov le-a pregătit celor prezenți și un tur ghidat al expoziției Magdalena Rădulescu, găzduită pe simezele Centrului Multicultural.

Cei interesați se pot înscrie completând formularul disponibil aici: Înscrieri.

Evenimentul are loc în cadrul SCIFEST – Festival de știință și industrii creative.




Radio România Brașov FM