ACUM:
0.00
Transilvania by night
Urmează:
6.00
Agenda Zilei
Apoi:
7.00
Buletin de știri

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Brașovul multicultural, de Ziua Educației și la 185 de ani de la înființarea Colegiului Național Áprily Lajos

Publicat: miercuri, 5 Octombrie 2022 , ora 15.57
Sursa foto: Radio România Brașov FM
Sursa foto: Radio România Brașov FM

La 185 de ani de la înființarea Colegiului Național Aprily Lajos, fost Gimnaziu Romano-Catolic, a fost vernisată expoziția „Documente școlare vechi din Brașovul multicultural”.

Inspectoratul Școlar Județean a ales Biserica Reformată Casa Speranței de pe strada 13 Decembrie pentru a fi gazdă a evenimentului.

“Este o expoziție cu caracter multicultural, ținând cont că trăim într-un mediu, într-o regiune multiculturală. Destinul școlii, istoria fostului Gimnaziu Latino – German se leagă de o perioadă interesantă a Transilvaniei, cu o moștenire spirituală foarte bogată, jalonată de faptul că au trăit și trăiesc aici – azi din păcate mai puțini - români, sași, maghiari”, a spus inspectorul școlar adjunct Ștefania Maria Molnar.

Expoziția cuprinde documente foarte valoroase pentru înțelegerea evoluției școlilor brașovene și a relațiilor interetnice care au marcat dintotdeauna istoria Brașovului.

“Am strâns documente din toate zonele Brașovului. Sunt acte de studii, diplome vechi, cataloage vechi, foi matricole vechi - de secol XIX, început de secol XX - testimoniale învățătorești, decrete de numire a învățătorilor. Sunt diplome din perioada interbelică, postbelică și din perioada comunistă, ca să nu uităm toată istoria noastră”, a precizat Cornelia Iliescu, inspectorul de management al Inspectoratului Școlar Județean Brașov.

Cele mai vechi documente din expoziție datează de la jumătatea secolului al XIX-lea.

Sorin Țîrcă