ACUM:
12.10
Pulsul zilei (continuare)
Urmează:
13.00
Buletin de știri
Apoi:
13.03
Pulsul zilei (continuare)

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

FC Brașov - FC Hermannstadt, în play-off-ul Cupei României

Publicat: miercuri, 28 Septembrie 2022 , ora 15.02
Sursa foto: Facebook / FC Brasov Official
Sursa foto: Facebook / FC Brasov Official

FC Brașov întâlnește în play-off-ul Cupei României formația din Superligă - FC Hermannstadt. 

Brașovenii, locul 12 în eșalonul secund, pleacă cu a doua șansă în fața uneia din cele mai în formă grupări din fotbalul românesc. 

Sibienii antrenați de Marius Maldărășanu sunt pe locul trei în primul eșalon, fără înfrângere în acest sezon.

“Să fiu sincer, nu ne-am fi dorit Hermannstadt-ul, dar asta este. Vom încerca mâine să ne ridicăm la nivelul jocului, la nivelul adversarului. (...) un lucru este clar, tratăm jocul foarte, foarte serios. Vom încerca să obținem maxim. M-aș bucura mult să ne ridicăm la nivelul adversarului”, a precizat antrenorul brașovenilor, Dan Alexa.

În tabăra galben-negrilor toți jucătorii sunt valizi, cu excepția croatului Tomislav Sorsa.

În schimb, sibienii vin sub Tâmpa cu unii din cei mai în formă jucători din Superligă, mijlocașul Baba Almășan și atacantul brașovean Daniel Paraschiv.

“O echipă foarte organizată, foarte puternică în duelurile 1 la 1; foarte omogenă, pentru că joacă împreună de mai mult de un an de zile echipă cu un spirit foarte bun (...) Au un atacant care este într-o formă foarte bună, Paraschiv, care a fost decisiv în momentele cheie”, a adăugat Dan Alexa.

Partida dintre FC Brașov și FC Hermannstadt se dispută joi, de la ora 16.00, pe Stadionul Tineretului,  iar intrarea spectatorilor este liberă.

Adrian Susanu