ACUM:
16.03
Sens unic (continuare)
Urmează:
17.00
Radiojurnal
Apoi:
17.00
Sens unic (continuare)

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Viitoarea parcare din Bartolomeu, mai scumpă cu 85 de milioane de lei

Publicat: joi, 30 Iunie 2022 , ora 9.34
Sursa foto: arhivă / Primăria Municipiului Brașov
Sursa foto: arhivă / Primăria Municipiului Brașov

Viitoarea parcare „park&ride” din Bartolomeu va fi mai scumpă cu 85 de milioane de lei față de estimarea inițială, valoarea actuală ajungând la aproximativ 139 de milioane de lei. Asta din cauza creșterii costurilor, în general, dar și a optimizării soluțiilor tehnice.

Parcarea a ajuns la faza proiectului tehnic, care a fost prezentat, în ședința de plen de miercuri, de către arhitectul Alexandru Fotescu.

Pentru ca toată lumea să aibă o idee despre costurile acestui proiect, putem să facem un calcul sumar de buget pe metrul pătrat de parcare. Avem 20.000 de metri pătrați construiți de parcare, plus alte lucruri. Alte lucruri înseamnă: curs de lumină de 1.000 de metri, spații verzi de 5.000 de metri, suprafață impermeabilă de circa 4.000 de metri și, dacă divizăm bugetul alocat - i-am făcut un calcul, fără TVA, în euro, pentru că e mai familiară suma în euro - ajungem la 1.050 de euro pe metrul pătrat, în condițiile în care includem amenajare exterioară, devierea de rețele, gospodăria de apă subterană, care nu era în cei 20.000 de metri pătrați, sprijinirile făcute cu pereți mulați, extinși la - 14 metri pe tot conturul acestei clădiri care are 140 de metri lungime”, a precizat Alexandru Fotescu.

Pentru proiectul parcării, municipalitatea a obținut o finanțare europeană încă din 2019, însă creșterea valorii proiectului nu va putea fi decontată din bani europeni, a precizat primarul municipiului Brașov, Allen Coliban:

„Diferența, la ora actuală, este neeligibilă. Proiectul are o finanțare europeană. Am avut discuția cu ADR Centru. Nu este singurul proiect pe exercițiul financiar anterior care să sufere de pe urma creșterilor de prețuri și să necesite actualizări de devize. Există o preocupare la nivel central, la nivel guvernamental, de a găsi soluție măcar pentru diferența justificabilă prin măririle de prețuri, să devină eligibile. Am avut chiar săptămâna trecută o întâlnire pe tema aceasta cu ADR Centru la Brașov, în care le-am expus exact stadiu actual, problemele cu care ne confruntăm și diferențele acestea de devize. Trag speranța că, la nivel național, autoritățile înțeleg presiunea care se pune pe bugetele locale și vor găsi soluția să acopere - pe ceea ce era cuprins în devizul inițial și s-a mărit doar ca urmare a modificării plăților din piață - să acopere din fonduri nerambursabile aceste aspecte”.

Viitoarea parcare din Bartolomeu va avea o capacitate de 700 de locuri, dispuse pe 4 niveluri, dintre care 2 în subteran.

Sursa foto: arhivă / Primăria Municipiului Brașov

Adina Chirvasă