ACUM:
10.03
Weekend împreună
Urmează:
11.00
Buletin de știri

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

3 candidați eliminați din sală, la proba obligatorie a examenului de Bacalaureat, după ce au fost prinși că încercau să copieze

Publicat: marți, 21 Iunie 2022 , ora 13.54
Sursa foto: arhivă / radiooltenia.ro
Sursa foto: arhivă / radiooltenia.ro

3 candidați, din două centre de examen, au fost eliminați, astăzi, din examenul de Bacalaureat, pentru tentativă de fraudă.

Absolvenții provin de la: Colegiile Tehnice „Mircea Cristea” și „Transilvania”, ambele din Brașov și de la Seminarul Teologic Ortodox Liceal „Dumitru Stăniloae” din Brașov, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Brașov, Valentin Bucur:

Toți trei au fost depistați de profesorii asistenți cu dispozitive electronice de comunicație asupra lor, în timpul desfășurării probei scrise. Doi dintre ei aveau telefoanele mobile deschise asupra lor, iar cel de-al treilea avea un dispozitiv de comunicație cu emițător, receptor și cască, prin care transmitea și primea indicații de rezolvare a subiectelor. Facem precizarea că, înainte de începerea fiecărei probe scrise, asistenții de sală aduc la cunoștința candidaților, pe lângă alte informații utile, și prevederile metodologice referitoare la fraudă și tentativă de fraudă, precum și sancțiunile aplicabile în aceste situații. Cei trei absolvenți nu vor mai avea dreptul să participe la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat”.

La proba obligatorie a profilului au fost prezenți în sălile de examen peste 2860 de candidați din județul Brașov.

Citește și: Absolvenții de liceu au susținut, astăzi, proba obligatorie a profilului

Sursa foto: arhivă / radiooltenia.ro

Adina Chirvasă