ACUM:
10.03
Weekend împreună
Urmează:
11.00
Buletin de știri

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

3 grădinițe din Brașov primesc copii ai refugiaților. 8 au început deja activitățile la Grădinița nr. 2 (VIDEO)

Publicat: miercuri, 23 Martie 2022 , ora 12.50
Sursa foto / video: Radio România Brașov FM
Sursa foto / video: Radio România Brașov FM

8 copii ai refugiaților ucraineni au început deja activitățile la Grădinița nr. 2, din Brașov. Sunt la grupa mijlocie, care va avea, în total, 10 copii.

Micuții învață de dimineață, de la ora 8.00 până în jurul orei 13.00.

La prima oră, în această dimineață, colorau imaginile date de educatoarele lor.

Pentru a se simți în largul lor, sunt supravegheați de două refugiate din Ucraina, care vorbesc în limba pe care o cunosc. Ambele lucrează în regim de voluntariat, deocamdată.

Una dintre refugiate este Ana Parshulina, în vârstă de 31 de ani, care a venit din Ismail, o localitate în apropiere de Odesa. Acolo era manager de agenție de turism. În Brașov a ajuns pe 3 martie, împreună cu cei doi copii pe care îi supraveghează în Grădinița unde este voluntar.

„Copiii sunt fericiți că pot să socializeze unul cu altul, iar părinții speră ca acum să-și găsească un loc de muncă. Practic, pe site-uri, sunt toate profesiile posibile, la care ar putea face față. Eu mă gândesc să rămân una-două luni aici. Sper să găsesc un loc de muncă să îmi ajut părinții, care au rămas acasă, pentru că au și ei părinți și nu pot să plece, și soțul, care nu are serviciu”, ne-a spus Ana.

Și Tanya Zhursksa, de loc din Zaporojie, a venit în Brașov cu cei doi copii, elevi.

În Ucraina era profesor de biologie și chimie, apoi a lucrat ca maseuză.

„Oamenii aici sunt foarte binevoitori și mulțumim pentru asta, suntem bucuroși că am ajuns aci, orașul e frumos. Pentru copii, acum este important să-i scoatem din starea aceea psihologică în care au fost, au auzit tunete și ne bucurăm că putem să le arătăm că se poate trăi acea viață de dinainte de război. Eu fac voluntariat pentru că mă ajută să uit de probleme și mai mult, pot să îi ajut pe ei să se integreze, pot să fac acest lucru, totuși, sunt în domeniul pedagogic și mă ajută și pe mine”, a explicat Tanya.

Pentru moment, copiii vor face grădiniță cu program scurt.

„Am avut un spațiu disponibil și am considerat că îl putem amenaja și că putem întinde o mână celor care au nevoie și mai ales copiilor care trebuie să se integreze în comunitate. Am avut mobilier în grădiniță, am avut voluntari care au ajutat la mutarea mobilei, am aranjat. Toate grupele de copii din grădiniță au venit cu jucării, jocuri, material didactic. Părinții s-au oferit în continuare să sprijine orice solicitare și orice nevoie vor avea cei de la grupa ucraineană, să îi ajute. Firma de catering care deservește grădinița s-a oferit să aducă gratuit mâncare pentru această grupă”, a precizat Daniela Alexandru, director Grădinița nr. 2.

În municipiul Brașov mai sunt două Grădințe care primesc copii ai refugiaților. La Grădinița 9 va fi grupa mică, de 20 de locuri, iar la Grădinița 29, grupa mare, cu 13 locuri. În total, municipiul primește 43 de copii ai refugiaților, la grădiniță. 

„Pe lângă trauma pe care acești copii au suferit-o din pricina războiului și alături de mamele lor, pe lângă trauma dislocării de lângă familiile lor, de lângă tații pe care i-au lăsat în urmă, este foarte important să facă parte dintr-un colectiv, un colectiv care le vorbește limba, în care se simt în siguranță și în care se pot integra alături de copiii brașoveni în comunitatea noastră; cu atât mai mult cu cât în perioada următoare facem demersuri pentru asimilarea în piața muncii a celor care au venit pe raza municipiului Brașov, tocmai pentru că ne dorim ca aceștia să devină cât mai mult autonomi și independenți financiar. Este foarte important ca în timpul zilei mamele să aibă unde să îi lase pe cei mici, în condiții de siguranță, cu educatoare vorbitoare de limba ucraineană și să poata, astfel, să intre în piața muncii”, a explicat viceprimarul Flavia Boghiu.

Potrivit reprezentanților municipalității, până acum, în Brașov au trecut mai bine de 2000 de refugiați. 75% dintre ei vor să rămână în oraș, măcar până se încheie războiul în țara lor.

Browserul Dvs. nu poate reda acest clip.

Adina Chirvasă