ACUM:
9.03
Bună dimineața Transilvania (continuare)
Urmează:
10.00
De 10 ori România
Apoi:
11.00
Buletin de știri

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Baschetbalista care a fugit de război și a ajuns la antrenamentele Olimpiei CSU Brașov (VIDEO)

Publicat: miercuri, 23 Martie 2022 , ora 8.40
Sursa foto/video: Radio România Brașov FM
Sursa foto/video: Radio România Brașov FM

Joacă baschet de mai bine de 20 de ani. A evoluat chiar și în prima ligă din Ucraina. Războiul a obligat-o să plece din Odesa. Și-a luat cu ea copilul de 8 ani. Dar și-a lăsat soțul acasă să lupte pe front.

Este vorba despre Iulia Gladchenko, o ucraineancă de 41 de ani. De ieri, ea a fost primită cu brațele deschise la antrenamentele formației de Liga Națională, Olimpia CSU Brașov.

“Din cauza războiului am avut posibilitatea să ajung la Brașov. Nu am avut de ales în ce oraș să vin. Pur și simplu autobuzul ne-a adus din Odesa la Brașov. Am venit în urmă cu 3 săptămâni și le mulțumesc brașovenilor pentru susținere. Am avut două meciuri în Liga Națională, iar a treia etapă nu s-a mai jucat pentru că au început bombardamentele. Sper să se termine războiul cât mai repede, să mă întorc repede acasă”, ne-a spus Iulia.

Antrenorul formației Olimpia CSU Brașov, Dan Calancea, nu a stat pe gânduri atunci când a aflat că Iulia are nevoie de ajutor.

“Am fost contactat pe pagina de facebook a clubului. Suntem bucuroși că putem ajuta o persoană venită dintr-o țară greu încercată. Încercăm să fim alături de ea în aceste momente foarte grele. Ea joacă baschet la Odesa. A venit aici cu copilul ei și vom fi alături de ea în aceste momente grele pe care le parcurge poporul ucrainean. (...) Imediat am fost de acord să participe la antrenamente alături de echipa noastră”, a explicat antrenorul Dan Calancea.

Iulia și fiul ei vor avea asigurate două mese pe zi. Copilul ei se va antrena cu grupele de copii de la CSU Brașov.

Browserul Dvs. nu poate reda acest clip.

Radio România Brașov FM