ACUM:
12.10
Weekend împreună (continuare)
Urmează:
13.00
Buletin de știri
Apoi:
13.03
Top 30 Brașov FM

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

53 de utilaje de deszăpezire au acționat, de la ora 4.00, în municipiul Brașov

Publicat: miercuri, 9 Martie 2022 , ora 10.05
Sursa foto: Primăria Brașov
Sursa foto: Primăria Brașov
Utilajele de deszăpezire au acționate pe tot parcursul nopții pe străzile Brașovului și cele ale Poianei Brașov astfel încât circulația, în această dimineață, s-a desfășurat în condiții bune. Pe parcursul nopții, pentru prevenirea și combaterea înghețului, au acționat 15 utilaje.

Activitatea de deszăpezire a vizat, în prima etapă, străzile principale, apoi s-a intrat pe străzile de legătură cu arterele principale și cele din interiorul cartierelor. În acest moment se lucrează cu 12 utilaje în cartiere, însă din cauza ninsorii, va trebui să se revină și pe arterele principale.

În Poiana Brașov au acționat 5 utilaje, iar alte două au deszăpezit drumul spre Poiană.

În această noapte s-au utilizat aproximativ 200 de tone de material antiderapant, stocul municipalității fiind de aproximativ 2.000 de tone.

"Le reamintim brașovenilor că în sezonul rece trebuie ca autoturismele să fie echipate cu cauciucuri de iarnă, iar înainte de a porni la drum, mașinile trebuie curățate pentru a avea o vizibilitate optimă. În același timp, îi invităm pe brașoveni să utilizeze mijloacele de transport în comun, în locul autoturismelor proprii, acestea asigurând condiții optime de confort, viteză și siguranță", menționează reprezentanții municipalității brașovene, într-un comunicat de presă.

Cetățenii pot solicita intervenția mașinilor de deszăpezire la dispeceratul Comprest, la numărul de telefon 0268-416495. În cazul în care solicitările nu sunt rezolvate, cetățenii pot sesiza acest lucru la dispeceratul Primăriei Brașov, tel. 0268-416550, sau direct la Serviciul de Urmărire Contracte Salubrizare și Deszăpezire din cadrul Primăriei Brașov - tel. 0268 416550, tasta 9, int. 127, 253, 254, email: salubrizare@brasovcity.ro.

Radio România Brașov FM