ACUM:
0.00
Transilvania by night
Urmează:
6.00
Agenda Zilei
Apoi:
7.00
Buletin de știri

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

11 persoane au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor, joi, pe pârtiile din Postăvaru

Publicat: vineri, 18 Februarie 2022 , ora 8.45
Sursa foto: arhivă / Salvamont Poiana Brașov
Sursa foto: arhivă / Salvamont Poiana Brașov

11 persoane au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor brașoveni, ieri, după ce s-au accidentat pe pârtiile din Postăvaru. 3 dintre acestea au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare.

De la începutul sezonului, salvamontiștii din Poiana Brașov au intervenit în 306 cazuri, în ajutorul a 326 de persoane care s-au accidentat, rătăcit sau care au avut nevoie să fie evacuate.

Pentru prevenirea accidentelor pe pârtii, Serviciul Salvamont are câteva recomandări:

Reglați-vă corespunzător echipamentul. Un reglaj corect va face ca legăturile schiurilor să elibereze piciorul în cazul unei suprasarcini sau al unui șoc puternic, protejându-l.

Servisați schiurile periodic și ascuțiți canturile ori de câte ori este necesar. Pârtiile sunt acoperite preponderent cu zăpadă artificială, care are o consistență deosebit de dură și care tocește foarte repede aceste canturi, facând schiurile mult mai greu de controlat și oprit în condiții de siguranță.

Atenție la diferențele de consistență a zăpezii pe parcursul zilei! Dacă dimineața zăpada este dură, necesitând canturi ascuțite pentru un control optim, după prânz devine grea, solicitând articulațiile picioarelor.

Dați dovadă de responsabilitate în practicarea sporturilor montane de iarnă, atât pentru siguranța proprie, cât și pentru a celor din jurul vostru.


Sursa foto: arhivă / Salvamont Poiana Brașov

Radio România Brașov FM