ACUM:
13.03
Pulsul zilei (continuare)
Urmează:
14.00
Buletin de știri
Apoi:
14.03
Pulsul zilei (continuare)

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Stațiunile montane din județ, pline de turiști în minivacanța de 24 ianuarie

Publicat: marți, 18 Ianuarie 2022 , ora 18.33
Sursa foto: arhivă
Sursa foto: arhivă

Minivacanța din preajma zilei de 24 ianuarie va fi petrecută la munte de mulți români.

Este de așteptat ca stațiunile din județul nostru, precum Predeal, Bran și Poiana Brașov, să fie la fel de aglomerate ca în perioada sărbătorilor de iarnă, ne-au spus mulți dintre hotelierii cu care am stat de vorbă.

Cele mai multe hoteluri și pensiuni din stațiuni au deja rezervări pentru mai bine de 70% din capacitate, în unele cazuri chiar de 100%. Asta, cu toate că incidența Covid-19 este în creștere la Brașov.

Cu tot cu restricții, lumea vine la munte. Avem noroc și cu zăpada care a dat ieri și astăzi. Pe weekend-ul acesta, începând cu 21 și până pe 24, hotelul este plin. Fiind restricții multe, în prezent, nu ne-am așteptat să fie chiar atât de aglomerat. Noi oferim cazare, avem deschis restaurantul pentru servirea mesei. Din păcate, nu avem program artistic”, ne-a declarat reprezentantul unui hotel din Predeal.

La rândul lor, hotelierii din Poiana Brașov îi așteaptă pe turiști cu pachete speciale, la prețuri care se apropie de 500 de euro de persoană, pentru un sejur de 3 zile:

Da, avem rezervări în perioada aceasta. Am creat și un pachet special de la 445 de euro de persoană, pe sejur de 3 nopți. Pachetul include cazare cu demipensiune, adică cu mic dejun și cină, plus un brunch cu specific românesc duminica și un voucher de 50 de euro pe cameră pe sejur la SPA. Sigur că toți turistii au acces gratuit la facilitățile SPA și avem și loc de joacă pentru copii cu supraveghere specializată”, a spus reprezentanta unui hotel din Poiana Brașov.

Turiștii care își doresc intimidate sau să petreacă alături de familie și prieteni au ocazia să închirieze câte o pensiune întreagă în Bran:

Noi închiriem întreaga locație în totalitate pentru un singur grup. Având în vedere și condițiile pandemice actuale, pensiunea dispune de toate facilitățile necesare pentru a-ți petrece un sejur cu prietenii sau familia și, în același timp, pentru a te asigura că nu există alte surse de a te îmbolnăvi”, a explicat reprezentantul unei pensiuni din Bran.

Nici hotelurile nu au fost ocolite la Bran de către cei care pot prezenta certificat verde, condiție pentru orice unitate de cazare în această perioadă:

Nu avem ocupat la întreaga capacitate, ci undeva la 70-80%, dar pentru că ninge sperăm să se ocupe la întreaga capacitate. Îi întâmpinăm cu produse tradiționale românești, cu zăpadă. Numai în baza certificatului verde se pot caza și pot intra în restaurant, mai ales că incidența este destul de mare pe Bran”, a precizat reprezentanta unui hotel din Bran.

Reamintim că, în județul Brașov, incidența a depășit pragul de 6 la o mie de locuitori. În municipiul Brașov, rata de infectare a ajuns la 8.20, iar Bran și Predeal sunt în fruntea clasamentului negativ al infectărilor, cu peste 14 persoane bolnave de Covid-19 din 1.000 de localnici.




Camelia Vlad