ACUM:
11.03
Weekend împreună (continuare)

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Atenție cum folosiți articolele pirotehnice de Revelion

Publicat: miercuri, 29 Decembrie 2021 , ora 19.22
Sursa foto: radioresita.ro
Sursa foto: radioresita.ro

Noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie este singurul moment din an în care este permisă folosirea petardelor.

Chiar și în noaptea de Revelion, însă, pot fi utilizate doar anumite categorii de materiale pirotehnice de către persoanele neautorizate. Atât acestea, cât și cele autorizate, trebuie să respecte câteva reguli pentru a nu-i pune în pericol pe cei din jur.

Articolele pirotehnice de divertisment pot fi folosite numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor și a mediului. Nu înmânați artificii copiilor. Respectați instrucțiunile de folosire de pe ambalajele materialelor pirotehnice. Evitați să utilizați materiale pirotehnice dacă ați consumat alcool, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov”, comisarul Alina Ivan.

Totodată, se interzice folosirea articolelor pirotehnice în următoarele condiții:

  • Între orele 24.00 – 06.00, cu excepția evenimentelor de interes local, național sau internațional, în baza aprobării autorităților locale;

  • La o distanță mai mică de 50 m de construcțiile de locuințe cu până la 4 niveluri și la mai puțin de 100 m față de cele cu peste 4 niveluri;

  • La o distanță mai mică de 500 m de instalațiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare și livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalațiile de gaze;

  • La o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;

  • În locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;

  • Pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spații deschise cu aglomerări de persoane;

  • La o distanță mai mică de 500 m de păduri.

Deținătorilor de animale, polițiștii brașoveni le recomandă să le țină pe acestea în spații ferite, deoarece se pot speria și pot avea reacții neașteptate.


Sorin Țârcă