ACUM:
12.10
Pulsul zilei (continuare)
Urmează:
13.00
Buletin de știri
Apoi:
13.03
Pulsul zilei (continuare)

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Transfer important la Corona

Publicat: miercuri, 8 Septembrie 2021 , ora 11.37

Corona Wolves Brașov a reușit să transfere un nou atacant extrem de valoros și experientat, canadianul Brock Trotter. Brock poate juca pe orice post în atac, având și o experiență imensă la nivel înalt, în cariera s-a evoluând în AHL, KHL, prima ligă finlandeză, EBEL și prima ligă slovacă, având și două apariții în NHL la Montréal Canadiens.

În sezonul 2018/2019 a evoluat la Dornbirner în campionatul Austriei sub comanda actualului antrenor al brașovenilor Dave MacQueen, fiind primul marcator al echipei, cu 55 de puncte și în primii 10 jucători ai competiției ca număr de puncte. În sezonul 2019/2020 a evoluat sub culorile clubului HKM Zvolen în prima ligă slovacă unde de asemenea a fost cel mai bun marcator al echipei, cu 60 de puncte, fiind al doilea jucător al competiției ca număr de puncte.
Sezonul trecut a câștigat campionatul Franței, alături de Dragons de Rouen, reușind să contribuie la succesul echipei cu 15 puncte în 20 de meciuri.

"Odată cu aducerea lui Brock Trotter un jucător care își va pune clar amprenta in jocul echipei noastre in acest sezon, am intrat in linie dreapta in ceea ce privește componenta lotului și implicit a jucătorilor străini. In zilele imediat următoare așteptăm semnăturile a încă doi apărători foarte buni din punctul meu de vedere, iar in acel moment toate cele șase locuri de stranieri vor fi ocupate. Nu ne permitem sa aducem deocamdată și un al șaptelea jucător străin, dar dacă pe parcursul sezonului se va impune o vom face mai ales ca regulile din Erste Liga de la an la an devin din ce in ce mai ciudate. La aceasta data tot lotul este valid și apt pentru începerea sezonului chiar dacă din păcate nu am putut sa jucam pana la aceasta data nici un meci de pregătire. Acest fapt (discutat si cu staff-ul) nu este atât de important, mai ales ca jucătorii străini au început sa vina de la întâi septembrie astfel ca lotul (liniile importante) oricum nu ar fi putut sa joace. Ne așteaptă un sezon foarte lung cu multe meciuri in trei competiții. Iar pentru jucătorii noștri componenți și ai naționalei de seniori, inca doua challenge cup-uri si un campionat mondial la începutul lunii mai 2022 in Slovenia", a declarat Emilian Cernica

În noul sezon Corona Wolves Brașov va debuta pe teren propriu în Erste Liga contra celor de la Ujpest pe 17 septembrie.
Adrian Susanu