ACUM:
11.03
Weekend împreună (continuare)

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

5 medalii pentru „șaguniști”, la concursul internațional de programare ACSL

Publicat: luni, 7 Iunie 2021 , ora 15.51
Sursa foto: Facebook - Colegiul National Andrei Saguna, Brasov - Pagina oficiala
Sursa foto: Facebook - Colegiul National Andrei Saguna, Brasov - Pagina oficiala

5 medalii au obținut elevii de la Colegiul Național, „Andrei Șaguna”, la concursul internațional de programare ACSL. 2 de aur, 1 de argint și 2 de bronz.


A fost o ediție 100% online, inclusiv finala, care, până la pandemie, era disputată în Statele Unite ale Americii, unde participau echipe din toată lumea. Ediția de pandemie mai adus o noutate - și calificările, și finala au fost individuale, după cum a spus medaliatul cu aur, din clasa a XII-a, Serenus Dragoș.



Colegiul Național Andrei Șaguna se află la a 19-a participare la acest concurs și, cu foarte puține excepții, șaguniștii au revenit mereu cu premii. În acest an, în finală au intrat 23 de elevi, în total, din colegiul brașovean.


Medalie de aur, pe lângă Serenus Dragoș, a mai obținut și Dominic Ioan Stanoianu (clasa a X-a). Medalie de argint a luat Casian Sebastian Chiriac (clasa a X-a), iar bronzul l-au primit Radu Andrei Vaida (clasa a XII-a) și Robert Brîbndea (clasa a X-a).



ACSL (American Computer Science League) este unul dintre cele mai longevive concursuri de programare, lansat inițial ca un concurs regional în 1978 în New England, SUA, la niciun an după comercializarea primelor calculatoare personale la scară largă.

Adina Chirvasă