ACUM:
13.03
Top 30 Brașov FM
Urmează:
14.00
Top 30 Brașov FM (continuare)
Apoi:
15.00
Buletin de știri

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Corpul modernizat al Maternității Brașov nu are autorizație ISU

Publicat: vineri, 7 Mai 2021 , ora 10.58
Sursa foto arhivă
Sursa foto arhivă

Corpul renovat al Maternității Brașov nu a primit autorizație de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

În ciuda faptului că a fost reabilitată recent, clădirea nu are, încă, autorizație de securitate la incendiu. Asta deși conducerea Maternității a lansat, de curând, o licitație cu valoare de aproape 70.000 de lei pentru întocmirea documentației necesare.

“Între anii 2018 și 2020 s-au depus 3 solicitări în acest sens la sediul ISU Brașov. Pentru toate aceste solicitări s-au întocmit adrese de răspuns. Sunt prezentate neregulile constatate și sunt indicate referințele legislative care nu au fost respectate. Totodată, au fost efectuate mai multe controale de specialitate în urma cărora s-au constatat mai multe nereguli care au fost sancționate conform prevederilor legale. Cu ocazia acestor controale s-a acordat asistență tehnică de specialitate în vederea soluționării neregulilor constatate și s-a explicat importanța obținerii autorizației de securitate la incendiu”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, maiorul Ciprian Sfreja.

Lucrările de reabilitare la clădirea nouă a unității medicale au avut loc în perioada 2015-2017, iar recepția s-a făcut în anul 2018.

Radio România Brașov FM