ACUM:
0.00
Transilvania by night
Urmează:
6.00
Agenda Zilei
Apoi:
7.00
Buletin de știri

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

La schi până în mai, în Poiană

Publicat: joi, 22 Aprilie 2021 , ora 19.36
Sursa foto Primăria Brașov
Sursa foto Primăria Brașov

Veste bună pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Sezonul de schi se prelungește până în 3 mai, au anunțat, astăzi, reprezentanții autorităților locale. Cu o singură condiție: să respectați, în continuare regulile impuse în pandemie, dispuse pentru reducerea riscului de răspândire a coronavirusului.

“Am verificat situația pârtiilor, aceasta este una foarte bună, avem un strat de zăpadă consistent, am luat hotărârea de a prelungi sezonul de schi pentru a veni în întâmpinarea celor care doresc să practice acest sport. Vom prelungi sezonul de schi inclusiv în vacanța de Paște, așa că invităm toți doritorii și turiștii care vor să ne calce pragul, să vină în Poiana Brașov ca să schieze în condiții foarte bune și, totodată, îi invităm să respecte măsurile de distanțare și regulile de prevenire a Covid-19”, a spus viceprimarul municipiului Brașov, Sebastian Rusu.

Conform viceprimarului, în cursul zilei de vineri se va discuta și dacă vor fi făcute sau nu modificări ale anumitor prevederi legate de  modul de desfășurare a activităților de alimentație publică în zona pârtiilor.

În acest moment, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, unitățile de alimentație publică aflate la o distanță mai mică de 100 m de marginea pârtiei vând doar produse alimentare ambalate și băuturi non-alcoolice îmbuteliate, în regim take-away. Doar turiștii care sunt cazați în cabanele/hotelurile în care funcționează acele unități de alimentație publică pot fi serviți în regim normal.

Până acum, în acest sezon, s-au înregistrat peste 2 milioane de treceri prin turnichete. Starea pârtiilor este bună, stratul de zăpadă are o grosime între 70 și 90 de centimetri.

În acest moment se schiază pe toate pârtiile din Poiana Brașov: Kanzel, Lupului, Doamnei, Ruia, Drumul Roșu, Sulinar, Subteleferic, Bradul și Stadion.

Adina Chirvasă