ACUM:
10.03
Weekend împreună
Urmează:
11.00
Buletin de știri

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Expoziție eveniment de grafică europeană, la Muzeul de Artă Brașov

Publicat: luni, 5 Octombrie 2020 , ora 12.45
Sursa foto Muzeul de Artă
Sursa foto Muzeul de Artă

80 de capodopere de artă grafică ale unor mari maeștrii ai artei europene din secolele 19 și 20 pot fi văzute la Muzeul de Artă, de vineri. Atunci va fi vernisată expoziția „Great Artists of the World. Expoziție de grafică europeană - colecția avocat George Șerban”.

Constituită dintr-o pasiune pentru grafica europeană întinsă pe parcursul mai multor decenii, colecția Avocat George Șerban este una dintre cele mai valoroase colecții de artă din țară.

O primă expoziție de grafică europeană cu lucrări din colecție, semnate de Klimt, Matisse, Picasso și Dali, a avut loc în anul 2019, la Muzeul Național Brukenthal.

Pentru expoziția „Great Artists of the World” au fost selectate lucrări de grafică realizate în timpul vieții artiștilor și semnate personal de către aceștia. Vorbim despre grafică făcută de Picasso, Dali, Giorgio de Chirico, Braque, Alechinsky, Max Ernst, Henry Moore și alții și litografii executate sau imprimate de Mourlot Studios Paris sau de către alte edituri specializate cu acordul artistului sau a moștenitorilor acestuia.

Expoziția de la Brașov va putea fi vizitată până în 6 decembrie.

Adina Chirvasă