ACUM:
9.03
Bună dimineața Transilvania (continuare)
Urmează:
10.00
Buletin de știri

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

PNL a câștigat alegerile locale 2020, consideră Adrian Veștea

Publicat: luni, 28 Septembrie 2020 , ora 20.16
Sursa foto Facebook
Sursa foto Facebook

PNL a câștigat alegerile locale 2020, consideră președintele organizației județene Brașov, Adrian Veștea, reconfirmat la rândul său cu încrederea alegătorilor în funcția de președinte al Consiliului Județean.

“Am reconfirmat faptul că suntem partidul administrației publice locale. Avem 35 de administrații publice câștigate, în foarte multe locuri din județ. Este foarte adevărat că am pierdut la un scor foarte strâns în anumite localități, la 15 - 10 voturi, dar mă bucură că am reușit să convingem prin programele pe care le-am avut, prin colaborarea pe care am avut-o cu fiecare administrație publică”, a spus președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea.

Potrivit rezultatelor comunicate chiar de președintele PNL Brașov, în conferința de presă susținută astăzi, liberalul Adrian Veștea a obținut peste 46% din voturile valabil exprimate de alegătorii brașoveni pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Brașov.

Următorii clasați pentru această funcție au fost Tudor Benga, din partea Alianței USR PLUS și social-democratul Marian Rasaliu, ambii cu peste 17% din sufragii, dar la o diferență de aproape 500 de voturi. Centralizarea a aproximativ 97% din secțiile de vot din județul Brașov arată că din următorul Consiliului Județean Brașov vor face parte reprezentanți din PNL, PSD, USR, Pro România și UDMR.

Camelia Vlad