ACUM:
10.03
Weekend împreună
Urmează:
11.00
Buletin de știri

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Punctele termice și cele ale distribuitorului de gaz – front de lucru pentru grafferi. Cu voie de la Primărie

Publicat: marți, 26 Mai 2020 , ora 18.54
Sursa foto SRR
Sursa foto SRR

Punctele termice din oraș, dar și cele ale distribuitorului de gaz, din municipiu, își vor schimba fața. Municipalitatea a început deja discuțiile cu artiști locali pasionați de graffiti pentru acest proiect.

Pentru asta, însă, mai întâi, clădirile vor trebui reparate și mai apoi trebuie stabilită o temă general pe care să o urmeze artiștii. Deja, pe pietonalul din Răcădău, o parte dintr-un zid este acoperit cu o pictură în care imaginea dominantă este un ochi.


„Noi chiar suntem într-o discuție cu un grup de persoane care fac aceste activități de graffiti în municipiul Brașov. Este păcat să nu folosim energia acestora pe anumite teme pe care noi să le stabilim și pe care ei să le gândească, să le implementeze pe multe dintre obiective sau clădiri care zac într-o paragină totală sau care nu creează o imagine placută municipiului Brașov”, a spus George Scripcaru, primarul municipiului Brașov.

Pe rețelele de socializare, ochiul pictat este apreciat de unii si ironizat de alții.

Adina Chirvasă