ACUM:
12.10
Pulsul zilei (continuare)
Urmează:
13.00
Buletin de știri
Apoi:
13.03
Pulsul zilei (continuare)

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Protocol de intervenție, la nivelul județului Brașov, în problema urșilor

Publicat: joi, 9 Ianuarie 2020 , ora 16.48
Sursa foto SRR
Sursa foto SRR

Urșii, specie protejată, s-au înmulțit peste măsură, spun autoritățile locale, și deseori coboară în zonele locuite în căutare de hrană. Aproape zilnic sunt înregistrate apeluri telefonice la dispeceratul de urgență 112 prin care sunt anunțate vizitele urșilor în comunitate.

Pentru a evita situațiile tragice într-o confruntare om-animal, la nivelul județului Brașov a fost stabilit un protocol de intervenție care stabilește un set unitar de proceduri pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de animalele sălbatice periculoase. La elaborarea acestui document s-a lucrat încă de anul trecut, inițiatori fiind Inspectoratul Județean de Jandarmerie și Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Brașov, instituții care vor coordona intervențiile în astfel de situații, după cum a precizat prefectul județului Brașov, Cătălin Văsii.

Concret, acest protocol stabilește modalitatea în care va acționa fiecare instituție, începând din momentul apelului la 112 despre apariția ursului, până la eliminarea oricărui risc sau chiar autanasierea animalului dacă acesta nu mai poate fi salvat, în urma unui accident rutier de exemplu.

"Este o procedură care stabilește modalitatea în care se va acționa pentru gestionarea situațiilor privind animalele sălbatice periculoase. Fiecare pas este prevăzut și fiecare instituție ce responsabilități are. Ea nu aduce modificări cadrului legal în vigoare, din contră vine să clarifice modul în care se acționa, începând de la apelul la 112, intervenția Jandarmeriei, a Poliției, dacă este cazul, și veterinarii din DSVSA Brașov. Această procedură prevede anumite niveluri de risc, de la unul minim, la unul extrem. Nu ne dorim să ajungem în situații de risc extrem, dar cu siguranță, vom fi nevoiți, la un moment dat, să facem acest lucru", a declarat prefectul Cătălin Văsii în conferința de presă susținută astăzi pe această temă.

Sursa citată a precizat că, pe termen lung, problema prezenței în zonele locuite a urșilor, ale căror efective s-au înmulțit inclusiv de 3-4 ori pe anumite areale în județ, trebuie reglementată la nivel național, după consultarea specialiștilor, împreună cu ONG-uri, mediul universitar și cel politic.

Camelia Vlad