O cărare spre vârful unui munte poate fi ea însăşi una din frumuseţile muntelui. Aşa ar putea fi cărările spre vârful Tâmpa, dacă turiştii ar respecta regulile.

Călătoriile pe Tâmpa sunt diferite de cele pe alte creste deoarece muntele se află în centrul unui oraş mare şi numărul de turişti este pe măsură.

Nu toţi respectă, însă, regulile nescrise ale muntelui, iar cei care scurtează drumul fac foarte mult rău. Scurtând poteca turiştii riscă să îşi pună atât lor, cât şi altora, viaţa în pericol, prin provocarea de avalanşe de pietre.

Un alt risc este deteriorarea cărărilor. Acestea sunt refăcute printr-o muncă dificilă, în special când este nevoie de o intervenţie mai complicată, în zonele apropiate de vârf. Pentru rangeri sau voluntari este destul de dificil să care un rotopercutor sau un pickhammer de pe aleea de sub Tâmpa până aproape de vârf, doar pentru că există turişti care nu ţin cont de reguli. 

În plus, ca să dispară vegetaţia de pe scurtăturile făcute de turişti sunt suficienţi doi sau trei ani, pe când pentru reapariţia acesteia este nevoie uneori şi de 20 sau 30 de ani.