Știri din Brașov Înapoi
Concert Requiem de Gabriel Fauré, pe 22 martie, la Biserica Greco-Catolică „Sfântul Petru” din Brașov
Centrul Muzical al Universității Transilvania din Brașov vă invită la un nou concert din cadrul stagiunii de 2023-2024, eveniment care evocă solemnitatea și reflectarea perioadei premergătoare Paștelui.
Programul concertului constă dintr-o lucrare de referință în cadrul
repertoriului vocal-simfonic, care promite să fie un omagiu adus moștenirii de
durată a uneia dintre cele mai venerate lucrări din literatura corală.
Requiemul op. 48 de Gabriel Faure este remarcat pentru
caracterul lui afectuos și senin demonstrând evoluția și maturitatea artistică
a compozitorului. Inspirat din cântul gregorian, Faure învăluie Requiemul cu o
frumusețe atemporală, caracterizată de melodiile sale eterice și rezonanța
spirituală profundă.
Aflați sub bagheta dirijorului Traian Ichim, concertul va fi
susținut de Orchestra de cameră a Universității Transilvania, Corul ASTRA și
Corul Facultății de Muzică, dirijați de Ioan Oarcea, și soliștii, soprana
Mădălina Bourceanu și baritonul Alexandru Chiriac.
Evenimentul muzical va alea loc în data de 22 martie, ora
19.00 la Biserica Greco-Catolică „Sf. Petru” Brașov, strada Zizinului 24/A.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Concertul va putea fi
urmărit live pe pagina Universității Transilvania din Brașov, www.unitbv.ro și pagina de Facebook a Centrului
Muzical https://centrulmuzical.unitbv.ro/