Știri din Brașov Înapoi
A luat startul a doua ediție a Festivalului Massif, din Poiana Brașov
Primii tineri care au trecut de filtrele de securitate, veniți din țară, spun că abia așteaptă să-și vadă cântăreții preferați și să se distreze.
Unii au venit mai pregătiți pentru vremea de la munte:
În această seară, cap de afiș în program la scena principală este artistul internațional Mahmut Orhan.
Pe lângă scena principală, însă, mai sunt alte patru scene, dintre care două în Masivul Postăvarul.
Pe toate acestea vor cânta și mixa artiști atât din țară, cât și din străinătate.
Pentru cei care și-au cumpărat bilete în următoarele seri, vă reamintim că modalitatea cea mai ușoară de a ajunge în Poiana Brașov este cu transportul RAT, care funcționează în această perioadă cu un program adaptat.
“Avem suplimentări atât pe liniile clasice ale operatorului de transport: 20, 60, 100, care vor circula până la 03.00, cât și pe linii speciale de legătură între parcarea din Poiana Brașov - Parcarea mare către cartierele orașului. Aceste linii vor fi până la ora 1:30. Avem o linie specială 130M și pentru Râșnov, care va circula, de asemenea, până la ora 3:00 și linii care fac legătura între cartiere și centrul Brașovului până la ora 01.00”, a precizat primarul Brașovului, Allen Coliban.
În Poiană sunt mobilizați sute de polițiști, jandarmi și lucrători de la Antidrog. Vor fi și câini polițiști antrenați să detecteze drogurile.
„Vor fi câini specializați pentru detectarea drogurilor, vor
fi colegi de la Poliția Rutieră, Ordine Publică, Investigații Criminale,
Criminalistică, Poliția Economică, dar în proximitatea evenimentului și în
incinta lui vor fi și polițiști din cadrul structurilor de combatere a
traficului de droguri, polițiști pe care nu o să-i puteți observa, pentru că
sunt la fel ca orice alt participant la eveniment, însă obiectivul lor este
acela de a-i identifica pe cei care vor încerca să introducă astfel de
substanțe psihoactive la Massif”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție
Județean, agent șef principal Daniel Zontea.
Au fost amenajate și puncte de prim ajutor, dacă e cazul.
Massif, ediția a 2-a, se încheie duminică.
Actualizare ora 22.30:
Distracția este în toi în Poiana Brașov, unde pe scenele Massif deja au încălzit atmosfera Sezer Uysal, Mahmut Orhan sau Șuie Paparude: