ACUM:
12.10
Pulsul zilei (continuare)
Urmează:
13.00
Buletin de știri
Apoi:
13.03
Pulsul zilei (continuare)

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

80 de solicitări pentru ajutorul de creșă sau indemnizația de bunic. Jumătate au fost acceptate

Publicat: luni, 27 Septembrie 2021 , ora 11.48

80 de cereri erau depuse, până la începutul acestei luni, pentru ajutorul de creșă sau indemnizația pentru bunicul care stă acasă cu copilul.


Vorbim despre o sumă de 525 de lei lunar pentru cei care nu au reușit să înscrie copilul în creșele de stat, din cauza faptului că sunt prea puține locuri și prea multe cereri.


44 au fost aprobate, 36 au fost respinse, din totalul de 80 – 17 au fost pentru ajutorul de creșe și 63 pentru bunici. Cererile pot fi depuse pe tot parcursul anului și se intră în plată din luna următoare depunerii cererii”, a explicat directorul adjunct al Direcției de Asistență Socială - DAS Brașov, Luana Mădălina Crăciun.

Practic, au fost aprobate 4 cereri pentru creșă și 40 pentru indemnizația de bunic.


Reamintim că acest ajutor a fost aprobat la sfârșitul lunii mai. Înscrierile la cele 8 creșe de stat s-au putut face doar pe parcursul lunii iunie. Acordarea acestui ajutor ține de îndeplinirea anumitor condiții. De exemplu, pentru a solicita coplata creșei private, părinții trebuie să știe că respectiva unitate privată trebuie să fie acreditată sau autorizată. Sunt doar 8 astfel de unități în tot orașul. De asemenea, este obligatoriu ca părintele care cere ajutorul să aibă domiciliul stabil în municipiul Brașov și regula se aplică și pentru acordarea indemnizației de bunic. Totodată, părintele trebuie să dovedească faptul că obține venituri și să nu aibă datorii la bugetul local.


În municipiul Brașov, în cele 8 creșe de stat sunt 805 locuri, diminuate acum, în timpul pandemiei. Cererile pentru un loc sunt aproximativ 1400. A 9-a creșă de stat, de pe strada Apollo, încă nu a fost deschisă.

Adina Chirvasă