ACUM:
12.10
Pulsul zilei (continuare)
Urmează:
13.00
Buletin de știri
Apoi:
13.03
Pulsul zilei (continuare)

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

A șasea ediție a Alpin Film Festival, deschisă cu proiecția documentarului premiatei regizoare canadiene Jennifer Abbott

Publicat: marți, 7 Septembrie 2021 , ora 21.48

Cea de-a șasea ediție a Alpin Film Festival, care se desfășoară anul acesta în cadrul Forumului Orașelor Verzi, a fost deschisă, luni seara, cu proiecția documentarului premiatei regizoare canadiene Jennifer Abbott, "The Magnitude of All Things”, despre efectele schimbărilor climatice, și vernisajul expoziției fotografice AGERPRES, care propune publicului să descopere Brașovul vechi, dar și noi imagini din natură, surprinse de fotoreporterii Agenției.

Alpin Film Festival, unicul eveniment cinematografic autohton dedicat culturii și civilizației montane, aduce pe marile ecrane o selecție de peste 50 de filme din întreaga lume, conferințe și o serie de invitați internaționali și autohtoni, expoziții de fotografie și ateliere pentru copii și adulți, precum și pentru persoane cu dizabilități.

"Sunt bucuros că majoritatea evenimentelor debutează cu AGERPRES, care este prezent alături de Alpin Film Festival, de data aceasta cu o expoziție extraordinară, care poate fi văzută la Mall Coresi. Surpriza mare pe care AGERPRES a pregătit-o brașovenilor este că au găsit imagini vechi ale Brașovului, din arhiva Agenției - ceea ce este formidabil și, deci, ei pot să descopere poze inedite, pe care nu le știu, împreună cu alte poze minunate din natură, făcute de reporterii AGERPRES", a declarat președintele Alpin Film Festival, Dan Burlac.

Evenimentul marchează inclusiv o premieră legată de locațiile în care se desfășoară, în cadrul acestui festival de film, 18 dintre cele 35 de documentare aflate în cele două competiții, internațională și națională, urmând să fie difuzate la Cinematograful Astra, care, în ultimii 20 de ani, a fost închis publicului.

Acesta reintră, astfel, în circuitul instituțiilor culturale brașovene după 2 decenii de când au rulat ultimele filme aici și după o investiție a municipalității de 11 milioane de lei, pentru renovare și modernizare.

Radio România Brașov FM