ACUM:
12.10
Pulsul zilei (continuare)
Urmează:
13.00
Buletin de știri
Apoi:
13.03
Pulsul zilei (continuare)

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Peste 400 de brașoveni infectați cu Covid-19 internați în spital. Incidența a ajuns la 7,14 în municipiu

Publicat: joi, 25 Martie 2021 , ora 17.09

Dintre cei aproape 37.500 de brașoveni înregistrați ca fiind infectați cu virusul Covid-19, de la începutul epidemiei până în prezent, peste 33.000 au fost declarați vindecați, însă alți 801 de pacienți au pierdut lupta cu boala, potrivit ultimelor date centralizate de Direcția de Sănătate Publică Brașov.

În acest moment, 413 pacienți sunt internați în spitalele suport covid din Brașov, dintre care 28 la ATI. Aproape 2.500 de persoane cu test pozitiv se află în izolare la domiciliu, iar circa1.300 sunt în carantină la domiciliu.

Până în prezent, în cele 7 centre locale de testare specifică din județul Brașov s-au prelucrat peste 171.000 de teste. Acestora li se adaugă testele recoltate în județul Brașov care au fost prelucrate la alte centre din țară.

Potrivit DSP Brașov, incidența cumulată a cazurilor confirmate cu SARS-CoV2 la 1.000 de locuitori pentru ultimele 14 zile în județ este de 4,98 în momentul actual, iar în municipiul Brașov, 7,14. Astăzi, la Brașov, au fost raportate 296 de cazuri noi de coronavirus.

Camelia Vlad