ACUM:
0.00
Transilvania by night
Urmează:
6.00
Agenda Zilei
Apoi:
7.00
Buletin de știri

Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Ziua Maghiarilor de Pretutindeni a fost marcată și la Brașov

Publicat: vineri, 15 Martie 2024 , ora 23.12

Ca în fiecare an de 15 martie, maghiarii brașoveni s-au adunat în Piața Sfatului, în fața clădirii unde a fost prezent generalul Jozef Bem, la Revoluția de la 1848.

Cei prezenți au depus coroane de flori, au cântat, au recitat poezii și au marcat importanța momentului prin discursuri despre Revoluția de la 1848. Chiar și cei mici știu de ce 15 martie este o zi specială pentru maghiarii de pretutindeni.

Liderii UDMR de la Brașov au organizat mai multe evenimente cu această ocazie. Președintele organizației municipale a UDMR, Toro Tamas, ne-a declarat:

"În Brașov au fost momente comemorative la Cetățuie, la placa memorială a soldatului căzut în Revoluția din 1848, după aceea a urmat tradiționala aniversare din Piața Sfatului, la placa memorială a generalului Jozef Bem. Ne-am deplasat ulterior la Timișul de Sus, unde am depus o coroană de flori în memoria ostașilor căzuți în revoluție. Iar ziua s-a încheiat cu o gală festivă la Teatrul Sică Alexandrescu".

În acest an există și un eveniment în premieră, organizat cu această ocazie. Încă de joi, 14 martie, la Centrul Cultural Reduta poate fi vizitată o expoziție de costume populare ale ceangăilor din Săcele.

Sorin ȚÎRCĂ