ACUM:
0.00
Transilvania by night
Urmează:
6.00
Agenda Zilei
Apoi:
7.00
Buletin de știri

Știri din actualitate Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

S-a reîntors iarna, la munte

Publicat: miercuri, 13 Martie 2024 , ora 10.37

La munte s-a reîntors iarna. La acest moment, drumarii brașoveni acționează  cu peste 50 de utilaje de deszăpezire în mai multe zonele afectate de ninsoare.

Potrivit, Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, cele mai afectate sunt drumurile montane de mare altitudine: DN1 – la Predeal în județul Brașov, DN1A – Săcele – Cheia în județele Brașov și Prahova, DN11 – pasul Oituz, județul Covasna și DN15 – zona Borsec, județul Harghita.

200 de tone de material antiderapant au împrăștiat angajații Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov în noaptea de marți spre miercuri. 50 de utilaje au fost prezente pe șosele pentru această activitate, dar drumarii au avut de furcă și cu câțiva arbori care au căzut pe drum. Ninsoarea și lapovița au continuat în zonele montane chiar și în jurul prânzului. 

„Avem parte de ninsori destul de abundente, mai ales în zona de creastă montană. Aici, în centrul țării, sunt afectate drumurile care traversează Carpații, în județele Sibiu, Brașov, Covasna și Harghita. Noi am fost prevăzători și tocmai din acest motiv nu ne-am încrezut în această primăvară timpurie și am mai păstrat o parte din utilajele de deszăpezire în bazele noastre, astfel încât am putut interveni prompt. Încă de azi-noapte au început primele intervenții, undeva în zona Fundata, au continuat la Predeal și apoi au fost afectate, așa cum am mai spus, toate trecerile prin munți”, a declarat Robert Elekes, purtătorul de cuvânt al DRDP Brașov



Șoferii sunt sfătuiți să conducă în condiții de iarnă și să nu plece la drum dacă nu au mașinile echipate corespunzător.

Ruxandra Stoica