Știri din sport Înapoi
LIGA 3: Ciucaș Tărlungeni are planuri mari pentru acest an
Cu o nouă structură tehnică la conducerea echipei, gruparea
brașoveană își propune să scape cât mai repede de grijile retrogradării. Liviu
Nicolae a preluat banca tehnică în această iarnă, în timp ce Ionuț Mitroi este
directorul tehnic, iar Dan Ilieș va ocupa postul de director sportiv.
Pentru gruparea din Tărlungeni contactul cu liga a treia a fost
unul dificil, echipa clasându-se, în acest moment, pe locul 9, penultimul,
retrogradabil, în ierarhia Seriei a 5-a, cu 11 puncte acumulate. Antrenorul
Liviu Nicolae are, însă, așteptări mari de la elevii săi.
„La momentul acesta pare că din punct de vedere defensiv
suferim, în schimb, stilul și felul în care eu văd fotbalul mă fac să-mi doresc să fim o
echipă care să aibă mingea și să construiască situații de atac pentru a
înscrie, pentru că, până la urmă, plăcerea, bucuria și finalitatea jocului de
fotbal este golul”, a declarat Liviu Nicolae.
În prima etapă din 2024, Ciucaș Tărlungeni are un test
dificil, sâmbătă, în deplasare, cu AFC Câmpulung Muscel, echipă aflată pe locul 2 în serie.