Știri din sport Înapoi
HOCHEI: Corona a restabilit egalitatea, la general, în sferturile de finală din Erste Liga
Corona Brașov a restabilit egalitatea în sfertul de finală
contra celor de la DVTK Miskolc, din cadrul Erste Liga. Brașovenii s-au impus
cu 4 la 1 în meciul 4, iar scorul la general este acum 2 la 2.
Gazdele au deschis scorul în startul reprizei secunde, dar,
mai apoi, brașovenii au controlat partida. Pentru elevii lui Dave MacQueen au
înscris Daniel Kóger, golul egalizator, Sebastien Piche, o dublă ce a desprins echipa brașoveană, respectiv
Chase Schaber, în poarta goală, în final de meci.
Seria se mută la Brașov pentru meciul 5, sâmbătă 16 martie,
de la ora 18.30, la Patinoarul Olimpic. Seria va avea și un meci 6, iar acesta
va avea loc luni seara, în Ungaria, în contextul în care echipa care va avansa
în semifinale are nevoie de patru victorii.
Dacă va ajunge în această fază a competiției, Corona Brașov
o va întâlni pe Hochei Club Gheorgheni, campioana ediției precedente, cea care
a eliminat-o cu 4 la 0 la general pe Ujpest. În celelalte serii din sferturile
de finală, Sport Club Miercurea Ciuc are 2 la 1 cu Akademia Budapesta, iar
Ferencvaros o conduce cu 3 la 1 pe DEAC Debrecen.