Știri din sport Înapoi
Daniel Niculae, audiat într-un dosar într-un dosar deschis pentru constituirea unui grup infracțional organizat, distrugere prin incendiere
Publicat: joi, 14 Martie
2024
, ora 15.14
Președintele clubului de fotbal Rapid București, Daniel Niculae, a fost dus la audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în această dimineață, într-un dosar care privește constituirea unui grup infracțional organizat, distrugere prin incendiere și tulburarea ordinii publice.
Conform primelor informații, Niculae ar fi fost de acord cu activitatea grupului infracțional, de a introduce și de a folosi materiale pirotehnice în timpul meciurilor Rapid – FCSB, din 9 martie, de pe Arena Națională.
Fostul atacant a fost ridicat de forțele de ordine, iar o primă declarație despre cele întâmplate a fost oferită de Dan Șucu, patronul giuleștenilor:
„Am primit un telefon de la avocatul clubului care mi-a spus că președintele nostru a fost ridicat de mascați. E un dosar care are legătură cu arme, muniții. Chiar nu are sens!”.
În vârstă de 41 de ani, Daniel Niculae ocupă funcția de președinte al Rapidului începând din anul 2021. S-a retras din sportul de performanță tot din tricoul giuleștenilor, în 2018.
De-a lungul carierei, Niculae a evoluat pentru Rapid, Auxerre, AS Monaco, AS Nancy, Kuban Krasnodar și Astra Giurgiu.
A îmbrăcat de 39 de ori tricoul naționalei României, pentru care a reușit și 9 goluri.