ACUM:
0.00
Transilvania by night
Urmează:
6.00
Agenda Zilei
Apoi:
7.00
Buletin de știri

Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Control judiciar pentru un profesor universitar din Brașov acuzat de agresiune sexuală!

Publicat: joi, 14 Martie 2024 , ora 17.06

Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov anunță că s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană care a dobândit calitatea de inculpat cu privire la săvârșirea a două infracțiuni de agresiune sexuală. Situația de fapt este următoarea:

În data de 31.05.2022, în jurul miezului nopții și în timp ce se afla în incinta unei facultăți de stat din municipiul Brașov, inculpatul, persoană de sex masculin în vârstă de 55 de ani și profesor universitar, profitând de autoritatea pe care o exercita asupra persoanei vătămate studentă în anul I la facultatea respectivă și aflată la finalul unei ședințe de pregătire, a surprins-o pe aceasta în timp ce se îndrepta către ieșire și a atins-o cu mâna pe sâni, fără acordul său.

În seara zilei de 30.07.2023 și în timp ce se afla în incinta aceleiași facultăți, inculpatul, profitând din nou de autoritatea pe care o exercita asupra unei alte persoane vătămate, studentă în anul II la facultatea respectivă, în timpul unei ședințe de pregătire, fără acordul acesteia, a atins-o cu mâna pe fese, iar la finalul ședinței a încercat să o ia în brațe și să o sărute.

La data de 14 martie 2024, procurorul de caz a dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, printre obligațiile impuse numărându-se aceea de a nu exercita funcția de profesor universitar în cadrul vreunei unități de învățământ superior din România.

Cercetările penale au fost efectuate de către I.P.J. Brașov – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea și supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Facem precizarea că faza urmăririi penale are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune și la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.

De asemenea, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat presupune existența unei suspiciuni rezonabile, pe bază de probe, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană și nu este de natură a răsturna prezumția de nevinovăție.

Radio România Brașov